Drumul unei jucării educative Micostore din fabrică și până în mâinile copiilor voștri

Drumul unei jucării educative Micostore din fabrică și până în mâinile copiilor voștri
Un articol care răspunde la toate întrebările și curiozitățile primite până acum de la clienți: de la furnizorii pe care i-am ales, certificările jucăriilor și prețurile produselor de pe site, până la taxele de transport și sustenabilitatea Micostore.ro


”De ce trebuie să plătesc taxe de transport?” • ”Oare pot primi comanda mea dacă locuiesc în străinătate?” • ”De unde vin jucăriile de pe site-ul vostru și cum știu eu dacă sunt potrivite sau nu pentru copilul meu?” • ”Produsele voastre sunt sigure, au certificare?” • ”Am văzut că pe unele produse scrie Made in China, asta înseamnă că sunt mai puțin calitative?” • ”De ce nu aveți mai des campanii de reducere uriașe, ca alte magazine?”

Ca orice afacere mică, de familie, dar cu ambiții mari și planuri de bătaie pe termen lung, primim foarte des întrebările de mai sus din partea clienților noștri. Acest lucru se întâmplă mai ales la început, când de-abia au intrat pe Micostore.ro și au sentimente amestecate atunci când văd oferta noastră diversă de jucării educative, jocuri captivante, carioci și accesorii pentru desen și pictură, vase pentru gătit și produse pentru întreaga familie. Îi înțelegem prea bine, într-o piață precum cea a jucăriilor pentru copii, în care peste noapte apar magazine online ce promit produse premium, jucării Montessori, Waldorf sau STEM, jocuri high-end de la producători de top și materiale calitative, non-toxice, testate dermatologic pentru bebeluși este greu să faci o alegere.

Transparența și autenticitatea sunt acele valori Micostore de la care am promis să nu ne abatem încă de la început. Nu degeaba sunt două dintre motivele pentru care majoritatea celor care au cumpărat de la noi au ajuns să ne fie clienți fideli, care se întorc lună de lună. Tocmai de aceea am decis să răspundem în acest articol la toate întrebările pe care le-am primit, de-a lungul timpului, despre afacerea noastră, produsele noastre și deciziile noastre de business - oricât de intime sau incomode ar fi fost.

Articolul de mai jos este, de fapt, o incursiune în planul și deciziile de business ale unei mici afaceri de familie din zona produselor pentru copii și casă, și urmărește traseul unei jucării pe care o puteți găsi pe Micostore.ro din fabrică, unde este proiectată, și până la destinația sa finală, adică în camera de joacă a copilului vostru.

Cum alegem produsele pe care le aducem în magazinul online Micostore?

Diversitate, accesibilitate, calitate. Acestea sunt principiile după care ne ghidăm atunci când alegem produsele care să intre în stocurile noastre. Astăzi, la 3 ani de la înființare, ne mândrim cu faptul că avem cea mai completă gamă de jucării educative din România, gamă pe care nu o veți găsi la niciun alt magazin, librărie sau pe niciun site din țară.

Ne-am dorit încă de la început ca părinții să aibă de unde alege, să aibă o experiență completă pe site-ul nostru și să primească o paletă variată de produse, pentru că fiecare familie este diferită, fiecare copil are personalitatea și preferințele sale, fiecare părinte știe bine ce lipsește din casa lui. Faptul că oferim o gamă largă de produse vine și cu niște beneficii practice: utilizăm mai puține ambalaje, ceea ce înseamnă că suntem sustenabili și putem păstra prețurile decente, iar clienții vor putea plasa o singură comandă cu de toate, în loc să facă mai multe comenzi la magazine diferite și să plătească de mai multe ori taxele de transport. Diversitatea mai înseamnă că o parte din produsele noastre le veți găsi și în stocul altor magazine online din România, în timp ce pe altele le veți găsi doar la noi.

Încă de la început ne-am ales cu grijă furnizorii ca să ne asigurăm că produsele noastre sunt calitative, trainice, durabile și că reprezintă adevărate investiții pentru părinți. Jucăriile, jocurile, accesoriile noastre de lucru manual și produsele pentru desen și pictură sunt importate din țări precum Germania, Italia, Serbia, Turcia, Rusia sau China, de la producători responsabili și reputabili.

Nu am ascuns niciodată faptul că o parte din produsele noastre iau naștere în fabrici din China, pentru că experiența noastră din piața jucăriilor pentru copii ne-a demonstrat că producătorii chinezi pot fi extrem de responsabili, corecți, atenți și calitativi, atâta timp cât sunt aleși înțelept și cât costurile de producție sunt cinstite. Contrar miturilor care circulă în jurul expresiei ”Made in China”, adevărul este că în China iau naștere atât produse de calitate îndoielnică, dar și produse lucrate cu atenție, responsabilitate și migală, de înaltă calitate.

O să observați că majoritatea produselor noastre au o componentă educativă. Am insistat să nu avem pe site jucării goale de conținut, care realmente nu fac nimic și nu ajută în niciun fel la dezvoltarea armonioasă a copiilor, pentru că visul nostru a fost să aducem în casele părinților ideea de educație prin joacă, să oferim un viitor mai bun copiilor, o viață mai frumoasă, mai împlinită, în care să se simtă iubiți și fericiți. Joaca de astăzi construiește adulți încrezători - așa că mereu vom promova jocurile educative, timpul de calitate petrecut de părinte alături de copil, orele investite în dezvoltarea acestuia.

Toate produsele de pe site-ul Micostore.ro sunt certificate, iar noi ne asigurăm că toate dețin certificările CE, EN71 sau alte documente specifice care atestă modul în care au fost produse și apoi puse pe piață.

Ce se întâmplă cu aceste produse după ce ajung în depozitul Micostore.ro?

Știm, știm: când spui ”afacere mică, de familie”, gândul celor mai mulți zboară probabil înspre un apartament ticsit de cutii și pachete, în care familia respectivă își derulează întreaga afacere. Adevărul este că în ultimii ani, datorită sprijinului venit de la clienții noștri, ne-am dezvoltat și extins nebănuit de mult, așa că în prezent avem un depozit plin de jucării, jocuri și accesorii (probabil că așa arată și atelierul lui Moș Crăciun din Laponia) și o mică echipă inimoasă, gata să rezolve orice problemă semnalată de clienți.

Suntem doi părinți care și-au schimbat viața la 180 de grade și au renunțat la joburile lor sigure și confortabile - și asta pentru că nu simțeam că mai rezonăm cu mediul oarecum steril din companiile mari pentru care lucram. Doream să construim ceva realmente al nostru și să simțim că facem parte cu adevărat din companie, de aceea avem mare grijă de angajați: le oferim acces la cursuri și formări, bonusuri și împărțirea profitului. Sprijinim economia și respectăm breasla micilor întreprinzători conducând o afacere 100% legală și transparentă - salariile, bonusurile și beneficiile sunt impozitate, nu acceptăm munca ”la negru”, fără contract, suntem plătitori de TVA (deci 19% va merge mereu către stat și sectorul economic).

Cum se stabilește prețul produselor noastre?

Varianta scurtă ar fi: cât mai corect pentru clienții noștri.

Varianta mai lungă se referă la una dintre promisiunile pe care ni le-am făcut la început. Am crezut mereu cu fermitate că fiecare copil ar trebui să aibă acces la jucării educative de calitate, menite să-l dezvolte armonios, să-l învețe și să-l ajute să descopere lumea prin joc și voie bună. Că joaca ar trebui să fie pentru toți, nu doar pentru un segment select de familii care își permite acest lucru și că trebuie să alegem acele jucării educative, utile, frumoase, dar și prietenoase cu bugetul.

Tocmai de aceea nu o să prea vedeți la noi campanii de reducere bombastice și nici discounturi amețitoare - pentru că încă din start stabilim prețurile corect, fără să le umflăm doar pentru a avea un profit cât mai mare. Prețurile noastre sunt influențate de contractele de achiziție pe care le semnăm, de volumele pe care reușim să le punem pe piață și de costurile pe care le avem ca firmă (salarii, taxe, impozite), astfel încât la finalul zilei să putem ieși pe profit, dar să și putem dormi liniștitți la gândul că am făcut tot ce a ținut de noi ca să păstrăm prețurile cât mai joase.

Cum alegem firmele de curierat și cum stabilim taxele de transport și ramburs?

Clarificăm acum una dintre întrebările care ni se pune cel mai des: Cum ajung produsele din depozitul nostru în casele clienților noștri? Încă de la început, am ales să lucrăm cu două firme care să poată face față livrărilor din perioadele aglomerate, cum ar fi Paștele, Crăciunul, Black Friday sau alte sărbători, pentru că știm că mulți părinți își vor face cumpărăturile atunci și nu vrem să îi dezamăgim cu întârzieri nedorite. Așa că lucrăm cu Nemoexpress și DPD pentru livrările naționale, iar pentru cele internaționale, cu DHL și DPD.

Au existat probleme și erori până acum? Bineînțeles, micile gafe sunt inevitabile când vine vorba de transportul produselor, însă în continuare considerăm că partenerii noștri sunt cei mai serioși din piață în acest moment. De asemenea, mereu am considerat că parteneriatele de lungă durată sunt cheia către eficientizare și servicii de calitate, așa că am păstrat colaborările și am învățat din greșeli.

În ceea ce privește taxele de transport, cred că este important ca toți clienții noștri să înțeleagă că transport gratuit… nu există. Fizic, nu există. Transportul va trebui întotdeauna plătit către firmele de curierat - doar că atunci când primim o comandă mai mare ne va fi mai ușor să facem noi acest lucru, din profit, decât atunci când primim o comandă mai mică. Tocmai de aceea am făcut toate calculele și am ajuns la suma minimă de 299 de lei pentru a putea beneficia de transport gratuit - dacă am plăti noi transportul la orice comandă sub această sumă am intra pe deficit și nu am mai putea reinvesti banii în afacere.

Taxa de ramburs este o taxă fixă sau procentuală din valoarea comenzii care este percepută de transportator pentru comenzile cu plata la livrare, care să recompenseze faptul că acești curieri ne aduc nouă banii primiți de la clienți. Puteți evita această taxă plătind comanda cu cardul sau prin transfer bancar. În acest caz, noi vom acoperi tot ce înseamnă comisioanele bancare sau cele ale procesatorului de plăți, comisioane de care clienții noștri vor fi feriți.

Ce se întâmplă când apar probleme, nemulțumiri sau când clienții au întrebări?

Avantajul unei afaceri mici ca Micostore.ro este că mereu vom fi alături de clienții noștri și de familiile lor. Ne mândrim cu un customer support de excepție și nu exagerăm când spunem că aproape toți clienții noștri sunt impresionați de felul în care gestionăm micile probleme care apar pe parcurs. În plus, am decis ca întotdeauna să arătăm înțelegere, empatie, să nu judecăm și să ne asumăm că în viața de părinți vor fi mereu situații și momente dificile - și am hotărât să ne recunoaștem mereu greșelile, scăpările și deciziile mai puțin inspirate.

Apreciem feedback-ul constructiv și ne dorim să-i încurajăm pe cumpărători să ne scrie opinia lor onestă - ce le place, ce nu le place, ce ar schimba, ce ar îmbunătăți, orice propunere îndrăzneață sau idee trăznită. Echipa noastră este respectuoasă și politicoasă, iar aceste două valori pe care le-am sădit în angajații noștri sunt cele pe care le așteptăm și de la clienți - dorim să avem o relație bazată pe apreciere, respect, echilibru. Înțelegem oboseala și frustrările, însă știți și voi: ”vorba dulce mult aduce”.

De-a lungul timpului am scos de la vânzare, în urma sesizărilor clienților, acele produse care aveau probleme de fabricație și care cumva trecuseră de testele de siguranță - și întotdeauna înlocuim sau rambursăm contravaloarea produselor care au venit din fabrică cu defecte. Ținem cont de toate solicitările clienților - unii doresc împachetarea ambalajului pentru cadou, alții vor să nu punem factura în colet sau să nu folosim plastic, alții vor să adauge o ciocolată sau altceva dulce în cadou sau mai vor o cariocă verde pentru că a lor s-a terminat - așadar vă încurajăm să ne scrieți, echipa noastră este inventivă și sigur va găsi soluția potrivită.

De ce este mai avantajos să cumpăr de la Micostore și nu din altă parte?

1. Timp. Nu trebuie să mai bateți magazinele la rând în căutarea jucăriilor perfecte și nici să plasați mai multe comenzi pe diverse site-uri. Nu trebuie să mergeți la bancă pentru a plăti comanda, nu trebuie să mergeți la ghișeul poștal pentru a o ridica - plasați comanda online, plătiți cu cardul și coletul va ajunge rapid la ușa voastră.

2. Diversitate. Aveam cea mai diversă gamă de jucării, cărți și accesorii de craft pentru copii pe care o veți găsi în România. Nicăieri în altă parte nu veți găsi mai multe produse.

3. Bani. Să luăm, spre exemplu, o jucărie care costă 100 de lei (prețul de librărie sau de magazin de jucării). Pe alte site-uri, prețul de transport pentru un asemenea produs ar fi 19 lei, deci totalul ar ajunge la 119 lei. Pe Micostore.ro veți avea din start 20% reducere la produsele aflate la promoție, transportul este maxim 15 lei sau gratuit (adică îl acoperim noi) la un coș de cumpărături de peste 299 lei, iar taxa ramburs de 6 lei devine 0, dacă se plătește direct cu cardul, ceea ce înseamnă că pentru aceeași jucărie ați putea plăti în jur de 87 de lei, așadar cu aproximativ 30% mai puțin decât în alte părți.

4. Tratament special. Cu ajutorul unui cont făcut pe site-ul nostru, veți avea acces la istoricul comenzilor, la Wishlist, puteți verifica statusul comenzii voastre, puteți salva mai multe adrese de livrare și puteți avea oricând acces la facturi. De asemenea, vă puteți abona la newsletter ca să fiți la curent cu toate ofertele, promoțiile și concursurile noastre, dar și cu noutățile pe care le aducem constant.

5. Educație. Veți avea acces la mii de jucării, jocuri și produse educative pentru copii, la prețuri corecte, accesibile. Pentru că ei, copiii de azi, sunt acea generație care ar putea să schimbe această lume - iar noi, părinții lor, suntem cei care putem să le oferim toate condițiile și toate instrumentele pentru a avea o viață grozavă.

6. Comunitate. Veți intra într-o comunitate unită și empatică de părinți atenți, care pun accent pe educație blândă și copii crescuți cu respect. Veți avea acces la resursele noastre pentru părinți de pe Blogul Micostore, dar și de pe canalele noastre de Social Media (Instagram și Facebook), care vă vor relaxa, informa corect, vă vor oferi idei simpatice pentru timpul liber și activități captivante pentru cei mici.

Suntem un magazin prietenos cu mediul?

Suntem părinții unei fetițe de aproape 4 ani, foarte atenți la ce construim pentru ea și la ce lăsăm în urma noastră, așa că nu am putea să conducem un magazin care să nu fie responsabil față de mediu. Ne plătim mereu taxele către mediu, am stabilit contracte pentru ridicarea selectivă a deșeurilor rezultate din depozitul nostru, dar și pentru reciclarea sau gestionarea acestora (majoritatea firmelor mici nu fac acest lucru).

De asemenea, refuzăm să investim sume mari în packaging-ul produselor noastre, tocmai de aceea veți observa că le trimitem mereu spre voi în cutii simple de carton, fără zeci de etichete, carduri, flyere și cutiuțe simpatice. Știm, este frumos și plăcut ochiului să deschizi un colet în care fiecare lucru este ambalat atent, în hârtie prețioasă, cu funde și decorațiuni, dar adevărul este că toate aceste resurse ajung foarte repede la gunoi. Să fim sinceri, copiii vor fi interesați de jucăria în sine, nu de ambalajul ei, așa că un packaging prea elaborat nu are cum să fie earth-friendly și crește nejustificat prețul pe care părintele trebuie să îl scoată din buzunar. Așa că politica noastră este ”less is more” și vom continua să refuzăm risipa și irosirea resurelor, din respect pentru mediu și pentru clienții noștri.

Cum oferim înapoi comunității care ne sprijină?

Pentru noi este foarte important să oferim cât mai mult comunității din care am pornit și care ne sprijină zilnic. Încă de la înființare sponsorizăm fundații și grădinițe, investim în educația și formarea angajaților noștri, donăm și încercăm să deschidem job-uri noi pe măsură ce creștem și ne extindem.

Mergem tot mai departe

După 3 ani de Micostore.ro, valorile noastre sunt aceleași ca la început: respect, onestitate, grijă pentru părinții din comunitatea noastră și pentru viitorul copiilor lor. În 2018 am pornit la drum cu un singur produs și un singur client (fiica noastră Raisa), dar astăzi magazinul online Micostore are peste 12.000 de clienți fideli, prin depozit ne-au trecut câteva sute de mii de jucării, iar zeci de mii de copii au deschis încântați colete cu produsele noastre. Avem deja 4 angajați și planuri de extindere - totul pentru că încă credem în visul nostru: că orice copil trebuie să aibă acces la jucării bune, educative, de calitate, care să-l ajute să se dezvolte armonios. „Joaca este pentru toți” este deviza noastră, și vom face în continuare tot posibilul să vă oferim tot ce voi și copiii voștri aveți nevoie.

Pentru orice gând, sugestie sau idee, vă așteptăm mesajele voastre pe contact@micostore.ro - unul dintre noi vă va răspunde în cel mai scurt timp.
 

Suport clienti Luni - Vineri: 09:00 - 17:00

0749233449 contact@micostore.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!