Cât costă reclama cu influenceri și cum să îți alegi influncerul potrivit pentru afacerea ta?

Cât costă reclama cu influenceri și cum să îți alegi influncerul potrivit pentru afacerea ta?

M-am hotărât să scriu acest articol la 4 ani distanță de la prima colaborare cu un influencer.
În 2018 am deschis Micostore.ro și am început căutarea opțiunilor de marketing. Atunci am întâlnit prima dată noțiunea de influencer marketing.  De atunci discut lunar cu cel puțin 10 influenceri, deci 10 influcenceri*12 luni*4 ani = 480 de discuții. Să zicem că unii se mai repetă sau discut cu agenția care îi reprezintă pe mai mulți. Chiar și așa tot rămân vreo 400 de discuții individuale, multe colaborări semnate, multe țepe, dar și multe reușite, deci experiență antreprenorială.
Tarifele influencerilor cu care am lucrat sau am vrut să lucrez variază între 100 lei și 10.000 eur, în funcție de ceea ce am cerut ca serviciu și calitate.
Consider că este influencer orice persoană publică sau nu, care este urmărită de un anumit public care reacționează la conținutul și ideile pe care le transpune influencerul în scris, video sau audio. Indiferent de canalul pe care se realizează conținutul influencerului: facebook, instagram, youtube, pinterest, blog, tiktok, linkedin, twitter, tv, radio, presă scrisă etc
Voi vorbi despre influenceri și influencer marketing la modul general, fără a îi împărți în funcție de domeniul de activitate sau domeniul în care pot realiza conținut.
Am încercat să structurez acest articol în funcție de importanța pentru antreprenor; dacă apar întrebări sau sunt informații neclare îmi puteți scrie la adresa mihaela@micostore.ro.

Care este scopul influencer marketingului? Awareness sau vânzări?

Scopul principal pentru care apelăm la un influencer este să creștem încrederea în brandul/produsul pe care dorim să îl promovăm. Teoretic un influencer (indiferent că vorbim de micro sau macro influencer) are o comunitate de oameni în jurul lui care au încredere în recomandările pe care le realizează. Mai mult de atât, chiar vor adopta ușor o recomandare a influencerului, deci sunt mai ușor influențabili de influencer decât dacă ar vedea o reclamă a produsului sau brandului tău.
 Scopul secundar este realizarea de venituri, vânzarea produsului. Știm deja că un cumpărător are nevoie, de multe ori, de mai mult de un „touchpoint” cu brandul sau produsul pentru a finaliza achiziția.
Dacă vei considera că scopul principal este vânzarea este posibil să fii dezamăgit de colaborarea cu influencerul. Garantarea vânzării de către influencer ar fi o absurditate, pentru că nu știe ce va face consumatorul sau dacă va rezona cu produsul tău.
Sunt influenceri de la care nu vei primi nicio vânzare, din acest motiv e bine să știi cum să îți alegi influencerul cu care vei colabora, în funcție de obiectivul pe care dorești să îl atingi. Spre finalul articolului am realizat o descriere pe pași a modului în care îți alegi influencerul că să te asiguri că este ce trebuie pentru afacerea ta și nu vei lua o țeapă.

În ce moment al businessului e bine să colaborezi cu un influencer?

Răspunsul pe scurt este: de la început, oricând. Contează mai mult modul decât momentul.
Ești în primul an de business sau ești în anul 10 de business? Ești un brand deja cunoscut sau nu știe nici familia despre brandul tău?
În funcție de răspunsul la aceste întrebări e bine să te îndrepți către o anumită categorie de influenceri. Nu îți alege un macroinfluencer dacă ești un brand abia lansat și nimeni nu poate să confirme calitatea brandului tău. Atunci când lucrezi cu un macroinfluencer e bine să existe deja vreo 20.000 de clienți și cel puțin 500 de oameni care vor putea comenta la postarea/mențiunea pe care o va face macroinflucerul despre tine, ca să susțină brandul tău.
Dacă ești la început de drum și abia ți-ai lansat sau vrei să îți lansezi brandul, începe cu microinfluenceri și cu clienții tăi. Cei mai buni influenceri la început de drum sunt chiar clienții tăi, ei te vor recomanda cunoscuților.

Care este tariful, feeul, onorariul sau prețul influencer marketingului?

De obicei influencerii își stabilesc prețurile în funcție de numărul de urmăritori și de engagementul pe care îl are conținutul creat. Onorariul influencerului poate fi achitat și sub formă de produse și îl denumim barter. De obicei barterul este acceptat de către microinfluenceri.
Un macroinfluencer va avea mereu un preț stabilit în funcție de timpul pe care îl alocă proiectului respectiv și de resursele pe care le va folosi. Și ei la rândul lor colaborează cu alte persoane pentru a ajunge la rezultatul dorit de brand.
Munca de influencer este complicată, de lungă durată și câteodată copleșitoare. Este greu să formezi o comunitate și să o ții aproape de tine și este și mai greu să o faci să răspundă așa cum ai nevoie. Obținerea acestor lucruri se plătește atât cu timp, cât și cu bani.

Calitatea serviciului prestat de influencer

Aici e mult de discutat și apare dezamăgirea cea mai mare pentru că nici măcar cei plătiți cu mii de euro nu prestează calitativ.
Scopul final al marketingului este vânzarea, generarea unui venit pentru antreprenor. Deci, la fel și scopul influencer marketingului este tot vânzarea. Ok awareness awareness...dar ca să poți plăti și data viitoare influencerul ai nevoie și de bani. Foarte puțini influenceri sunt conștienți de acest lucru..din păcate cei mai mulți consideră că ei sunt doar „creatori de conținut” și că ei doar postează, realizează recomandări, scriu un articol sau fac o fotografie, un reel. Lucrurile nu stau chiar așa, căci dacă voiai conținut te adresai un copywriter, iar dacă voiai fotografii te adresai unui fotograf. Citesc o groază de bullshi* că influencerii nu fac vânzări, că ei doar expun situații, conținut, că îl fac vizibil mai multor persoane...adică sunt canal de știri? Nu.
Influencerul trebuie să convingă, scopul lui este să încheie vânzarea rapid, adică prin cel mult 3 „touchpointuri”, ideal de la primul contact....dar înțelegem și dacă se întâmplă la al treilea. Pentru ce depășește al treilea, mai bine setează o reclamă sau schimbă influencerul.
După ce a realizat postarea de conținut/ a realizat reclamă brandului tău este absolut necesar să primești concret informațiile din insights. Ideal într-o formă centralizată, cu date reale, cu printscreenuri: engagement, număr de likes, comentarii, shares. Ce a mers bine, ce nu a mers bine, ce este de făcut data viitoare, ce i-a plăcut la colaborare, ce nu etc. Dacă nu primești aceste informații atunci cere-le. Nu mai accepta să fii luat de prost pe banii tăi.
Am primit de atâtea ori răspunsul „o postare costă 2000 de euro. Mulțumesc/O zi bună, XXXX ” de încep să mă întreb ce s-a întâmplat de nu mai știm să respectăm. (iar întrebarea mea nu a fost cât costă o postare, ci trimit un email frumos în care cer o ofertă de colaborare). Răspunsul pe care este ideal să îl primiți și l-am primit în mai puțin de 3% dintre cererile mele este: Onorariul pentru xxxx serviciu este xxxx lei/eur și conține servicii de realizare conținut, fotografiere produse, video de xxxx secunde/minute, engagement minim xxxx, afișare de xxxx ori, tag xxxx , share xxxx. Modul în care putem colabora este următorul xxxx. Plata serviciilor se face xxxx/în acest mod, acesta este modelul de contract pe care îl utilizăm, factura se emite în acest mod xxxx.  Anexat aveți câteva modele de colaborare sau colaborările pe care le-am avut în ultimele luni. Din experiență considerăm că... Înainte de a va răspunde la email cu onorariul perceput am realizat o căutare a brandului dvs în piață și am observat următoarele .... bla bla, de aceea putem colabora doar în aceste condiții .... bla bla.
Calitatea serviciilor devine un atuu și un diamant greu de găsit. Aveți grijă ce alegeți și cum alegeți, căci vorba aceea „ suntem prea săraci ca să cumpărăm lucruri slabe calitativ”.
Mi-a luat mult să înțeleg că cel mai bun și cel mai ieftin influencer ești chiar tu, antreprenorul. Și chiar și după ce am înțeles, tot nu am reușit să pun în practică...încă. Așa că mai jos îți prezint cum stabilesc eu care e influencerul potrivit, cu care colaborez:

Cum faci să alegi influencerul perfect pentru businessul tău?

Nu vă ascund că am făcut și eu alegeri greșite. Acestea s-au datorat de obicei lipsei informării, analizei și atenției pe care ar fi trebuit să o acord profilului influencerului. Citește mai departe ca să nu faci aceleași greșeli ca mine.
Datele trebuie verificate, statisticile trebuie „challengiuite”. Nu credeți orice informație pe care o vedeți publicată pe profilul unui influencer sau pe care o primiți de la agențiile care încearcă să vândă serviciile unui influencer.

Cum se verifică un influencer astfel încât să nu fie o mare țeapă la final de colaborare?

Numărul de followers este extrem de important, iar acesta poate fi verificat în funcție de istoric. Dacă vedeți că au apărut perioade în care influencerul a crescut de la 100 la 10.000 de urmăritori în 2 zile e clar că acolo e ceva în neregulă. (de obicei este un cont care a plătit pentru urmăritori). Există siteuri specializate care îți arată istoricul unui cont de social media, cum ar fi socialblade etc
Calitatea urmaritorilor poate fi verificată prin check aleator pe profilele celor care urmăresc contul respectiv. De asemenea există și softuri/siteuri care îți oferă statistici despre țara, vârsta urmaritorilor contului respectiv și alte informații relevante pentru a lua o decizie.
Engagementul pe care îl are o postare a influencerului este un alt criteriu important. Puteți verifica ultimele 20 de postări realizate și să verificați numărul de likes și comentarii și vedeți care este media acestora. De asemenea, separat să verificați și ultimele 20 de postări în care a colaborat cu cineva. Veți observa că aceste postări au de obicei mai puține likes, comments, ca urmare un engagement mai mic.
Falșii urmăritori/fani ai contului respectiv – sunt de obicei prieteni sau conturi false care îl ajută pe influencer să urce o anumită postare. Verificați cât de des shareurile, comentariile sunt realizate de aceleași persoane și excludeți aceste cifre din analiza voastră a engagementului.
Implicarea influencerului: modul în care îți răspunde la mesajul de cerere de colaborare, discuția pe care o porți cu el, deschiderea pe care o are și detaliile pe care ți le oferă, existenta unui portofoliu de colaborări și statisticile pe care ți le pune la dispoziție îți arată cum va decurge colaborarea cu el.
Sper ca acest articol să vă fie de folos și să va ușureze căutarea influencerului potrivit pentru voi.
În acest articol nu ai găsit date concrete despre feeurile practicate de un anumit influencer, din respect pentru munca lor și pentru procesul de negociere.
De asemenea, concluziile mele nu fac referire la acele persoane care au devenit influencer fără să își propună acest lucru, care postează conținut, nu caută colaborări și nici nu sunt interesate să analizeze cifrele din insights.
Dacă aveți copii și doriți o jucărie educativă sau trebuie să cumpărați un cadou pentru un copil Micostore este magazinul perfect pentru că noi comercializăm jucării educative. Iar un antreprenor știe foarte bine că investiția în el e cea mai bună alegere, deci investiția în educație rămâne un punct important în viața copilului.
Micostore face parte din proiectul antreprenorilor Costin și Mihaela Stan. Informația despre influencer marketing v-a fost pusă la dispoziție de Mihaela Stan, din dorința de a veni în ajutorul antreprenorilor la început de drum.
Dacă acest articol ți-a plăcut, iar informațiile au fost utile pentru tine, ne poți susține activitatea prin achiziționarea produselor de birotică și papetărie de pe site-ul nostru: https://www.micostore.ro/articole-pentru-birou

Suport clienti Luni - Vineri: 09:00 - 17:00

0749233449 contact@micostore.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!