Mi-a plăcut enorm școala, mai puțin felul în care m-am simțit vreo 8 ani la rând de fiecare dată când trebuia, concret, să merg la școală. Sentimentul acela de gol în stomac și nod în gât. Panica aceea mută de fiecare dată când se aduceau lucrările de control, iar eu luam 9 și nu 10 (deh, părinți stricți, ambiții mari, empatie spre zero, pedepse zilnice). Frica (pe care acum, adult fiind, jur că nu pot să mi-o explic) față de unii profesori.
 
În două săptămâni începe un nou an școlar, și deși mai sunt încă 2 ani până când Mircea va avea parte de înscriere clasa pregătitoare, am început deja să mă gândesc la cum îi pot cultiva dragul de școală, carte și învățătură, fără să aduc în ecuație panica, stresul și comparațiile toxice prin care a trecut de multe ori generația noastră. Cum îi pot cultiva un spirit competitiv sănătos și corect, fără să îl ațâț împotriva ideii de echipă, parteneriat, colegialitate. Cum îl pot pregăti pentru această nouă etapă în care va trebui să funcționeze într-un colectiv, fără să renunțe la personalitate și individualitate.

Mai jos las cele 10 întrebări pe care vă îndemn să vi le puneți înainte de începerea Clasei Pregătitoare - și răspunsurile la care am ajuns până acum, cu ajutorul mamelor din comunitate. Articolul de mai jos face parte din demersul #EducațiaContează al celor de la Micostore.ro, unde găsiți chiar acum activă campania lor de Back to School & Kindergarten, cu oferte, reduceri și produse calitative.


 

1. Cum îmi pregătesc copilul pentru Clasa Pregătitoare?

Primul pas pentru o adaptare reușită a copilului la școală este conștientizarea de către părinte că acel copil trebuie pregătit, nu aruncat direct la careu în prima zi de școală fără prea multe explicații. Fac parte din generația ”Las’ că vezi tu, începe școala și te cumințește învățătoarea imediat!” - iar la această expresie, spusă cu diverse nivele de amenințare, s-a rezumat cam toată pregătirea mea pentru școală pe care am primit-o din familie.

Primul contact al copilului mic cu ideea de școală are loc indirect, prin poveștile părinților, fraților sau surorilor, membrilor familiei sau altor copiil de la grădiniță, așa că în primul rând ar trebui să cunoaștem aceste povești, zvonuri sau mituri pe care copilul nostru le aude. Discutați cu cel mic și aflați chiar de la el: ce știe despre școală? Ce a auzit de la educatoare? Dar de la colegii lui? Cum îl fac să se simtă toate aceste povești? Ce emoții trezesc în el?

Copiii mici iubesc rutina și au nevoie de explicații cât mai puțin abstracte, așa că să începeți o poveste zen despre cum vor merge la școală ca să se descopere și să-și cunoască menirea și adevăratul potențial îi va lăsa dezorientați și cel mai probabil plictisiți. Povestiți concret și simplu care va fi programul unei zile de școală, ce va învăța, când se va juca, povestiți-i despre învățătoarea lui și despre faptul că va avea și colegi vechi, pe care îi știe de la grădiniță, dar și colegi noi, cu care se va putea împrieteni. Insistați pe faptul că nu își va petrece o zi întreagă la școală, ci va avea timp de joacă alături de bunii lui prieteni sau de voi. Accentuați (ca la adaptarea la grădiniță, vă aduceți aminte?) că după programul de la școală, veți veni să îl luați și veți merge împreună acasă. Simplu. Concret. Ușor de reținut.

Una dintre greșelile pe care părinții le fac atunci când pregătesc copiii de școală este exagerarea dramatică - unii merg pe zona super-pozitivă, de ”good vibes only” (”Să vezi ce frumos e la școală, va fi grozav, o să te distrezi mereu, o să-ți placă la nebunie!”), în timp ce alții abordează o atitudine amenințătoare (”S-a zis cu joaca! Gata cu prosteala! O să vezi ce-o să îți facă Doamna dacă nu ești cuminte!”). Aș da la o parte extremele și aș merge, pentru adaptarea la grupa pregătitoare, pe echilibru, pe un ton moderat, pe a prezenta lucrurile cu bucurie și încântare, dar fără stridențe (pentru că, să fim realiști, copilul nici n-o să se distreze mereu, nici n-o să îi placă la nebunie școala chiar în fiecare zi, de luni până vineri).


 

2. Ce informații ar trebui să știe copilul după terminarea grădiniței?

Fiecare copil are ritmul lui și propriile interese și pasiuni, însă la înscriere clasa pregătitoare cel mic ar trebui să aibă o temelie de competențe și achiziții, o serie de abilități standard, cum ar fi să numere până la 10, să recunoască literele alfabetului scrise cu majuscule de tipar (atenție, nu neapărat să citească), să cunoască anotimpurile, culorile, formele geometrice, să poată fi atenți la activități, să poată porni sau participa la discuții cu cei de vârsta lui.

Dacă sunteți curioși să descoperiți toate aceste așteptări oficiale legate de ceea ce ar trebui copiiii să știe și să fie capabili să facă la terminarea grădiniței, există online un document de politici educaționale numit ”Reperele fundamentale în învăţarea și dezvoltarea timpurie a copilului de la naștere la 7 ani (RFIDT, aprobate prin O.M 3851/2010)”. Documentul trece prin 5 zone de abilități, vă recomand să îl consultați:

1. Dezvoltarea fizică, a sănătății și a igienei personale.
2. Dezvoltarea socio-emoțională.
3. Capacități și atitudini în învățare.
4. Dezvoltarea limbajului, a comunicării și a premiselor citirii și scrierii.
5. Dezvoltarea cognitivă și cunoașterea lumii.

Dincolo de aceste aspecte oficiale, mai las aici câteva abilități mai ”off the record” pe care aș vrea să le aibă și copiii mei la terminarea grădiniței (și care, să ne înțelegem, nu sunt 100% responsabilitatea educatoarei lor, ci și a mea):

1. Abilitatea de a spune o poveste (storytelling) - aș vrea să știu că îmi pot rezuma o poveste auzită sau că îmi pot povesti un eveniment care s-a întâmplat, fără să uite prea multe și fără să-și piardă focusul.

2. Capacitatea de a pune limite și de a spune ”Nu”, ”Stop”, ”Nu vreau” în situații care îl deranjează (de exemplu dacă este agresat de un coleg, dacă nu vrea să se implice în anumite jocuri sau acțiuni care nu sunt sigure pentru el - lucrez și la un articol despre bullying și aceste aspecte mi se par foarte importante).

3. Conștientizarea (pe cât posibil la 6-7 ani) a ideii de consimțământ, atingeri potrivite/nepotrivite, secrete bune / secrete rele, persoane sigure / persoane care se comportă ciudat. Foarte bună din acest punct de vedere este cartea ”Corpul meu e doar al meu”, de Dr. Elizabeth Schroeder.
 

3. Cât o să mă coste rechizitele și articolele de scris pentru școală? Ce anume trebuie să cumpăr? De când ar trebui să încep cumpărăturile?

Ca să vă liniștesc și pe voi așa cum m-au liniștit și pe mine mamele din comunitate: ideal ar fi să nu cumpărați nimic până la prima întâlnire cu învățătoarea, care vă va da o listă de cumpărături, listă de rechizite școală cu tot ce are copilul vostru nevoie pentru clasa pregătitoare. Cele mai multe magazine cu oferte de școală își păstrează reducerile până pe la mijlocul lunii septembrie - campania Back to School & Kindergarten de la Micostore este activă până pe 15 septembrie, de exemplu - așa că nu dați fuga să epuizați toate stocurile din luna august, fără să știți exact care sunt cerințele învățătoarei.

Am pus cap la cap listele și recomandările trimise de mamele din comunitate și am pregătit pentru voi un PDF gratuit și printabil, pe care îl puteți descărca dând un click aici - se numește ”Listă rechizite pentru clasa pregătitoare” și este o variantă cât se poate de completâ (în plus, dacă vă faceți cumpărăturile pe Micostore puteți aplica și cuponul SUNNY, pentru o extra-reducere surpriză). În general, cumpărăturile pentru școală (fără să includeți rucsac, haine și încălțăminte) pot să vă coste începând cu 200-300 de lei.




Apropo, fiți atenți la calitatea produselor pe care le cumpărați. Știu că e foarte tentant să luăm en-gros 20 de caiete, să ne ajungă eventual pentru toată școala primară, darrrr atenție la calitatea hârtiei și la gramajul acesteia. Un caiet din hârtie calitativă și gramaj mare este important pentru că pe o astfel de pagină, stiloul sau rollerul va aluneca cu ușurință, iar copilul va avea impresia că scrisul e ușor - mai țineți minte caietele aspre de când eram noi mici, în care ni se poticnea penița? La Micostore găsiți foarte multe caiete calitative, cu gramaj ridicat, iar eu vi le recomand pe cele cu peste 80 g/mp.
 

4. Ce fel de stilou cumpăr pentru copilul meu?

”Pe vremea mea”, când intrai în clasa I primeai stilou - și nu mai devreme, că ”ești prea mic, nu știi să-l folosești, îl strici, îi rupi penița”. Suna familiar, nu? Adevărul este că foarte mulți copii se adaptează greu la stilou și scriu cu dificultate sau foarte urât chiar și până prin clasa III-a sau a IV-a. Și asta pentru că, spre deosebire de creioanele și cariocile cu care sunt obișnuiți, care scriu oricum le-ar ține, pentru stilou este nevoie de o anumită poziție a mâinii, o anumită așezare a peniței pe hârtie, o anumită dexteritate a degetelor. Un copil de Clasa 0 (unde multe se fac pe repede înainte) s-ar putea simți depășit, copleșit, frustrat. Înțelept poate ar fi să nu vadă primul lui stilou în prima zi de școală.

Variante foarte bune de stilou găsiți aici. O altă opțiune bună prin care puteți înlocui stiloul: aceste rollere. Scriu tot cu cerneală, deci tot cu rezerve de stilou, dar sunt un pic mai abordabile pentru niște mânuțe obișnuite doar cu creioane sau carioci.

Folosirea sau nu a stiloului (și mai ales când se întâmplă asta) depinde de la învățătoare la învățătoare. Unele dintre ele introduc stiloul de-abia la clasa I, când îi învață pe copii scrierea de mână, altele recomandă scrisul cu creionul (pentru a se putea șterge mai ușor). În unele școli, ustensilele de tip Pilot sau roller nu au fost acceptate pentru că învățătoarele au insistat pe folosirea stiloului, pe de o parte, iar pe de altă parte nu au vrut să aibă acea variantă de ștergere (dacă copilul greșește, taie cu o liniuță și scrie mai departe, pentru a vedea greșeala și a învăța din ea).


 

5. Ce fel de ghiozdan cumpăr pentru copilul meu?

Pont de început: cumpărați ghiozdanul după ce aflați la ce etaj va avea copilul clasa și asigurați-vă că nu cumpărați un produs pe care copilul nici nu poate să-l care. De ce insist pe ideea asta? Păi imaginați-vă că aveți 6 ani și că trebuie să urcați un ghiozdan troller la etajul 2. Enough said.

Las mai jos câteva sfaturi pentru alegerea unui ghiozdan potrivit, având în vedere că ghiozdanul este purtat de copii, în medie, 175 zile pe an, iar oasele lor și coloana sunt încă în dezvoltare, deci mai putin stabile, comparativ cu ale unui adult.

● Un ghiozdan plin nu trebuie să cântărească mai mult de 10% din greutatea corpului.
● Încercați să găsiți un ghiozdan care, cântărit atunci când este gol, are un kilogram sau mai puțin.
● Alegeți pentru momentul de față, nu pentru mai târziu, și luați un ghiozdan potrivit nevoilor copiilor (deci unul pentru clasele V-VIII nu este potrivit pentru un copil de ciclu primar) - de asemenea, ghiozdanul nu ar trebui să depășească în lățime și înălțime umerii copilului cu mai mult de 2-3 cm.
● Optați pentru materiale ușoare, rezistente sau impermeabile (vinyl, nylon), care să se poată spăla și la mașină.
● Verificați calitatea detaliilor: mâner rezistent, fermoare care să funcționeze impecabil.
● Elemente de siguranță: este important ca ghiozdanul să aibă porțiuni reflectorizante pe bretele, laterale și fața lui, pentru ca cel mic să fie ușor observabil în trafic.

Tot pe Micostore găsiți multe opțiuni de ghiozdane ergonomice - sfatul meu personal este să nu investiți foarte mulți bani în primul ghiozdan al copilului, cu gândul că îl va purta 4 ani de zile la rând. Cei mici se plictisesc repede, descoperă la colegi alte modele interesante, fac pasiuni pentru diverse personaje, și deși nu-mi doresc să schimb ghiozdanul copilului prea des, nici nu vreau să îl oblig să poarte același model timp de 4-5 ani la rând, doar pentru că eu am investit o sumă prea mare de bani în el.


 

6. Ar trebui să-mi învăț copilul să citească înainte să înceapă școala?

Cred că cel mai simplu și mai direct răspus la această întrebare ar fi: doar dacă acel copil dă semne că vrea să citească, iar noi facem acest lucru cu el fără să-l presăm, chinuim, obligăm sau certăm.

Unii copii sunt pur și simplu interesați de litere (așa cum unii sunt interesați nativ de puzzle-uri, crafturi, jocuri de asociere, cățărat sau colorat). Băiețelul meu făcuse o adevărată obsesie pentru litere, iar la un an și jumătate știa să recunoască și să pronunțe aproape toate literele din alfabet (doar cele scrise cu majusculă, de tipar simplu). Îl văd că vrea să învețe să citească și probabil o să îl învăț curând să facă asta (are 4 ani și jumătate), însă sub nicio formă nu l-aș obliga să învețe literele dacă n-aș vedea la el un interes foarte clar către această direcție.

Întrebarea care se pune cel mai des este: oare copilul se va plictisi dacă intră la școală și deja știe să citească? Răspunsul depinde de la copil la copil. Eu de exemplu nu am simțit că mă plictisesc (și eu știu să citesc de la 4 ani și jumătate), însă băiețelul meu e construit după un alt calapod - își pierde repede răbdarea, se frustra mult când avea colegi care erau încă non-verbali și nu îi puteau răspunde la întrebări sau participa la discuții cu el - așaadar cu siguranță vom avea problema plictiselii în clasa pregătitoare dacă îl învăț de pe acum să citească. Însă aici cred că totul ține de alte resurse ale copilului preșcolar pe care sper să le aibă și el până la 6-7 ani: răbdare, concentrare, atenție, control.

Una peste alta, dacă copilul se arată interesat de citit și dornic să învețe, ajutați-l cu drag și fără teamă. Veți culege roadele acestei precocități, vă garantez.


 

7. Sunt notele importante pentru copii?

Sau, mai degrabă: ar trebui notele să fie importante, ar trebui să punem preț pe sistemul de notare și să îndemnăm copilul să ia note mari? Ah, ce întrebare bună, și subiectul meu preferat, fiind un copil care era certat și umilit groaznic atunci când lua 9.30 în loc de 10.

Există tabăra de părinți care consideră că notele sunt importante și că școala noastră (fie ea de stat sau privată) are un sistem de notare corect, dar și tabăra de părinți care crede că notele date unui elev nu reflectă întru totul adevăratele lui abilități și performanțe.

Părerea mea este că ambele tabere au dreptate. Notele sunt o modalitate foarte simplă de evaluare a prestației copilului la școală și dacă sunt folosite corect și fair-play (gândiți-vă mereu la comparația cu sportul, prezența notelor acolo este firească, nimeni n-ar contesta-o) copilul nu are decât de câștigat: notele bune îi ridică stima de sine și încrederea în forțele proprii, notele rele îi ajută să învețe din greșeli, să își crească reziliența, motivația, capacitatea de a face fața eșecului cu putere și optimism.

În plus, să nu uităm că trăim într-un sistem, nu izolați ca niște insule singuratice: sistemul de notare îi va ajuta pe copii la examene, burse, diplome și alte oportunități educaționale pe care poate și le doresc.

Ce mi se pare periculos este ca elevului să îi fie constant trasmisă ideea că valoarea lui stă în valoarea notelor pe care le primește, și că acele note spun ceva despre calitatea lui ca persoană - notele mici nu îl fac un copil rău sau prost, așa cum notele mari nu îl fac neapărat un copil bun sau deștept. Notele nu ar trebui să vină la pachet cu frică, remușcări, vinovăție, stres, pentru că momentul în care aducem aceste elemente în ideea copilului despre școală, mie mi se pare că am pierdut o bună ocazie de a transforma școala în ceva interesant și pozitiv, și am dus-o înapoi în secolele anteioare - un loc de frică și nod în stomac.



Țin minte și acum cum un director de școală povestea, la televizor, despre gândurile cu care elevii lui începeau clasa a cincea. „I-am întrebat cu ce gânduri au venit în clasa a V-a şi toţi mi-au spus că vrem note mari şi să luăm premiul I. Şi la sfârşit am zis, Doamne, simt că ceva nu este în regulă cu noi. Erau foarte surprinşi când le-am spus că ceva nu e în regulă. Şi ei s-au uitat aşa îndoiţi...Spuneţi-mi, este gândul vostru sau aţi auzit în jurul vostru? Şi au spus cinstit, păi aşa mi-au spus părinţii” - am găsit și reportajul, este unul foarte bun despre importanța notei 10 și cât ne ajută ea în viață.

Bun și punctul de vedere al lui Şerban Iosifescu, director ARACIP România: „Dacă facem mediile noi adunăm mere cu pere. O medie de absolvire rezultă din adunarea notelor la matematică, cu nota la muzică cu cea de la fizică...şamd. Dacă media generală de absolvire este 8,37, să zicem...ce îmi spune mie ca părinte şi ca beneficiar, despre ce ştie, ce poate, ce vrea copilul respectiv. Practic, nu îmi spune nimic”. Anca Boalcă, psiholog, povestește în același reportaj: „Copilul trebuie să înveţe că el merge la şcoala nu să ia nişte note bune, nu să intre în competiţie cu colegii lui, ci să fie în competiţie cu el. Eu sunt mai bun azi, decât ieri. Cam asta este filosofia de la care ar trebui să pornească un părinte. Să îşi motiveze copilul şi să îl mobilizeze ca el în fiecare zi să pună o performanţă în istoria experienţei lui”.

Un alt aspect la care să vă gândiți: notele nu reflectă în niciun fel inteligența emoțională a unui copil, o zonă spre care școala noastră poate ar trebui să se orienteze mai mult (unele școli private au început să o facă), și cred că deficiențele școlii pe zona aceasta de inteligență emoțională se văd cel mai bine la trecerea în Clasa Pregătitoare (chiar dacă acolo copiii nu primesc note). Revin la acest subiect al performanței un pic mai jos.

PS. Nu uitați de campania activă Back to School & Kindergarten de la Micostore.ro, cu oferte, reduceri și produse calitative - la coșul de cumpărături puteți aplica și cuponul SUNNY pentru o extra-reducere surpriză!


 

8. Este competiția importantă pentru copii?

Ahhh, încă un subiect preferat de mine, la care încerc din răsputeri să nu fiu părtinitoare și să las deoparte competitivitatea toxică spre care familia mea m-a împins încă din faza preșcolară.

Bine înțeleasă și bine gestionată, competiția nu poate fi decât benefică pentru o persoană, indiferent de vârstă, indiferent dacă a ajuns la școală, liceu sau dacă încă mută cuburi pe parchetul unei grădinițe. Cel mai important aspect mi se pare faptul că ideea de competiție aduce o componentă de joc, de ludic, în activitățile școlare (iar ”learn through play” e cea mai eficientă formă de învățare). Din competiție, copiilor li se deschide apetitul pentru succes, învață să-și depășească temerile, nesiguranțele, învață să dea tot ce-i mai bun, să intre în competiție chiar cu ei înșiși. Dacă lucrează în echipă, ei pot învăța ce înseamnă să fii un bun lider, un manager abil sau un coechipier de bază.

Competiția poate fi însă prost gestionată de adulții din viața copilului, și atunci ea devine toxică, umilitoare și periculoasă pentru dezvoltarea celor mici. Comparațiile interminabile cu ceilalți vor scădea abilitățile de comunicare și de muncă în echipă, presiunea performanței ca singură modalitate de a primi validare poate duce la depresie, burnout sau stimă de sine scăzute. Noțiunea de “a pierde” se poate transforma într-o experiență traumatizantă pentru un copil, în special la vârste fragede, dacă adulții îl umilesc, ceartă sau pedepsesc pentru această pierdere. Iar În cazurile în care succesul școlar se măsoară exclusiv prin a câștiga, pierderea locului fruntaș este resimțită de un copil ca un eșec.

Cu alte cuvinte, echilibru în toate și mai ales, tratați competiția cu fair-play și empatie. Concursurile școlare de tip nou, în care toată lumea ia premiul I ca nimeni să nu se supere, sunt ridicole și nu ajută pe nimeni - așa că v-aș îndemna să îmbrățișați competiția, dar constructiv și fără toxicitate.


 

9. Școală de stat sau școală privată?

Discuția este complexă aici și ține de multe aspecte (exact în etapa acestei întrebări suntem și noi chiar acum, căutăm și școli de stat, și școli private). Din experiența ultimelor luni de research, am descoperit experiențe minunate în anumite școli de stat și experiențe la fel de minunate în anumite școli private, așa cum am dat peste părinți îngroziți de școala de stat pe care o aleseseră, sau părinți care au schimbat școala privată la care își înscriseseră copilul pentru că experiența din primele luni a fost foarte neplăcută.

O întrebare pe care să v-o puneți este: realist vorbind, îmi pot permite taxa unei școli private pe termen lung, pentru toți copiii mei, ținând cont de inflație, scumpiri și eventuale probleme familiale care pot apărea pe parcurs (șomaj, divorț, boală, concedieri)? Aici vă rog luați calculatorul în mână și calculați realist, nu doar visător. Dacă banii nu ar fi un issue pentru noi, vă jur că nu ne-am gândi de două ori și am alege o școală privată pentru copiii noștri. Dar adevărul este că finanțele nu ne dau afară din casă, ne este dificil să susținem grădinița privată pentru Mircea și Zeni, așa că vom cântări foarte bine plusurile și minusurile din balanța Privată – Stat. Să vă gândiți că taxa anuală pentru o școală privată de obicei se va mări de-a lungul timpului și să vă gândiți că pe lângă taxa de bază, mereu se vor adăuga tot felul de cheltuieli în plus (excursii, tabere, evenimente).

Alte întrebări pe care să vi le puneți: ce fel de personal există în școala privată pe care o aleg pentru copilul meu și cum se aliniază acesta la propriile mele valori legate de educație, competiție, inteligența emoțională, note? Ce materii vor învăța copiii mei la școală și cum funcționează sistemul de notare? În ce măsură școala este aliniată la programa școlară a Ministerului Educației? În ce măsură copiilor li se construiește atenția, concentrarea la oră, determinarea, focusul? Cum sunt gestionate, concret, cazurile de bullying, și ce măsuri preventive se iau în școală pentru genul acesta de interacțiuni?

O altă întrebare bună: dacă optez pentru un sistem de stat, are cine să aibă grijă de copilul meu începând cu ora prânzului, sau va trebui să iau în considerare un after și să mă ocup de mâncarea lui de prânz, pachețel, snack-uri? Școala de stat vine cu o economie însemnată din punct de vedere financiar, dar în cazul nostru, ea ar trebui combinată cu un after-school sau cu o bonă (deci alți bani scoși din buzunar) plus niște timp din partea noastră pentru a le pregăti pachețel cu mâncare în fiecare zi. Unele after-schools oferă o masă caldă, altele doar niște gustări, iar altele nimic, copiii trebuie să vină cu propriul pachețel.


 

10. Performanță sau nu la Clasa Pregătitoare?

În ultima vreme, părinții au așteptări destul de mari de la clasa pregătitoare și o asimilează mai degrabă unei clase I, ceea ce nu este tocmai corect – și se îndepărtează foarte mult de scopul pe care îl avea inițial clasa 0, acela de a face o tranziție lină, de a pregăti, de a echipa copilul cu instrumentele necesare pentru a gestiona școala. Clasa pregătitoare nu ar fi trebuit, în gândirea ei inițială, să fie ca o școală – nici ca o grădiniță – ci ca tranziția treptată între acestea două.

Am observat și eu shiftul acesta brusc la mulți părinți din jurul meu care au terminat cu grădinița și au trecut la școală. Dintr-o relaxare totală pe timpul grădiniței, clasa pregătitoare a venit peste ei cu noțiunea de ”performanță”. Copiii trebuie să facă performanță. Clasele trebuie să fie ”de performanță”. Învățătorul trebuie să îi motiveze ca să facă ”performanță”. Exerciții clasa pregătitoare, dictări clasa pregătitoare, adunări și scăderi clasa pregătitoare, mulți dintre prietenii mei doar despre asta vorbesc. Adio joacă, bun venit performanță. Jur că am început să urăsc complet acest cuvânt.

De aceea, primele întrebări pe care poate ar fi bine să vi le puneți când vizitați orice școală (de stat sau privată) sunt: ”Ține oare acest loc cont de etapa de dezvoltare firească în care este copilul meu de 6 ani? Este acest loc pregătit să îi ofere o clasă pregătitoare care să îl pregătească, cu adevărat, nu să îl împingă direct în teme, ore rigide, joacă prea puțină și performanță prea multă? Își amintește acest loc că am un copil mic, care va intra curând în etapa școlară, dar nu este încă un elev în adevăratul sens al cuvântului?”



Genul acesta de abordare orientată spre performanță și strictețe se regăsește din păcate atât în unele școli private, cât și în multe de stat, așa cum există școli care țin cont de dezvoltarea firească a copiilor, indiferent că fac parte din sistemul de stat sau cel privat. ”Sunt, din fericire și școli de stat care fac trecerea lin de la grădiniță la școală. În cazul fiului meu, au redus la început ora de clasă și au crescut progresiv. În clasă au amenajat și un colț cu jucării inclusiv ”Țintar”, foarte apropiat de cei mici. Au început cu 20 de minute de lecții, apoi cu 30, și au crescut timpul ușor în funcție de cei mici”, mi-a scris C., o mamă din comunitate – dar exemple frumoase ca al ei sunt destul de rare în sistemul de stat.

”Am fost profesoara de matematică și unul dintre motivele pentru care am renunțat la învățământ a fost acesta: insistenta părinților la performanta fără a înțelege necesitățile elevilor. Copiii nu au nevoie doar de matematică în viata aceasta, ci și de empatie, înțelegerea unui text, lucru în echipă și multe altele, și de multe ori am încercat să aduc în orele mele și niște competențe externe ce să nu fie direct legate de matematică, dar din păcate aceasta abatere nu a fost apreciată. Înțeleg dorința părinților de a avea copii perfecți, dar nu sunt de acord cu ea atâta timp cât nici ei, dacă le cer copiilor chestia asta, nu sunt părinți perfecți. Aș vrea ca majoritatea părinților să înțeleagă ca fericirea nu sta într-un 10 la matematică, ci această notă generează mai degrabă stres si anxietate”, mi-a scris A., o fostă profesoară de matematică.

Și Mihalea, o mamica din comunitatea Micostore, mi-a povestit despre presiunea pe care a resimțit-o în timpul liceului. ”Cu profesorii mi-a fost ok în timpul școlii pentru că învățătoarea a venit în primii 4 ani acasa la noi în fiecare săptămână, la meditație, era de treabă și mă simțeam ok cu ea - probabil că apropierea asta de ea în primii 4 ani m-a ajutat să fiu ok. Însa apoi am fost în cel mai bun liceu, la cea mai dorită clasă, unde toți colegii mei aveau tot ce-si doreau din punct de vedere material. Cel mai nou model de telefon, orice - iar asta mă făcea ocazional să nu mai văd școala ca pe un loc ok, ci să îmi fie greu să merg la școală. Plus că presiunea profesorilor parcă era mai mare pe cei ca mine decât pe ceilalți. Acum îmi dau seama că, de fapt, era un fel de bullying de la profesori. ”Hai măi Miky, tocmai tu?” sau, după olimpiada la istorie, ”Ai luat doar locul 3?...”. Asta pentru că ei luau bonusuri pentru rezultatele elevilor, primeau un spor de gradație sau de merit. Dar eu nu știam pe atunci, și nici ai mei nu știau să îmi explice”.



Sper ca acest articol să vă ajute în deciziile voastre, dar mai ales să vă fie sprijin atunci când pregătiți copilul. Pentru că o pregătire cu zâmbetul pe buze și fără drame inutile, fără certuri și presiuni și amenințări, cu povești, cumpărături de rechizite făcute împreună și ghiozdane alese cu drag, este tot ceea ce copilul vostru are nevoie. Așa că liniați niște caiete împreună (chiar, se mai liniază caiete?!) și povesti-ți cât de faină va fi toată această nouă etapă care îl așteaptă - și cum voi îi veți fi alături și în zilele bune, și în cele complicate.

***Un articol scris de Cătălina Bucur, jurnalist sunnysideup.ro în parteneriat cu Micostore.ro, un magazin online de jucării, cărți pentru copii, rechizite școlare și produse pentru întreaga gospodărie. Textul de mai sus reprezintă, ca întotdeauna, părerea sinceră și autentică a Cătălinei, și face parte din campania Micostore #EducațiaContează.